Program de prevenire a violenței și infracțiunilor în mediul școlar
„ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ”
Rezultate selecție dosare depuse
Despre Programul „ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ”
Programul „Împreună prindem curaj” a primit alocarea de 1.407.473 de lei din partea Ministerului Educației, destinată unui minim de 250 de școli care doresc să depună proiecte de prevenire a violenței și infracțiunilor în mediul școlar la CJRAE/CMBRAE până la data de 10 decembrie 2023.
Programul are ca scop prevenirea apariţiei şi dezvoltării comportamentelor agresive, faptelor de violență și infracțiune în mediul școlar şi se adresează preșcolarilor, elevilor din învățământul primar, gimnazial, liceal și postliceal, părinților/familiilor preșcolarilor și elevilor.
Lista cu unitățile de învățământ care vor beneficia de finanțare va fi înaintată la ISJ/ISMB de către directorul CJRAE/CMBRAE, în urma evaluării proiectelor depuse, conform ordinului de ministru.
Calendarul programului
Programul de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar se va desfășura pe parcursul anului școlar 2023-2024 și va avea următorul calendar:
- 10 decembrie 2023 – Înscrierea unităților de învățământ în program
- 15 decembrie 2023 – Selectarea unităților de învățământ în program și transmiterea listelor de către CJRAE/CMBRAE către inspectoratele școlare
- Decembrie 2023 – Alocarea, de către ISJ/ISMB, a sumelor dedicate implementării Programului în bugetele unităților selectate
- Ianuarie – iunie 2024 – Desfășurarea activităților la nivelul unităților de învățământ
- Iunie 2024 – Raportarea activităților desfășurate și a rezultatelor obținute la nivelul unităților de învățământ
Criterii generale de selecție (3-5 criterii):
- Formularul de înscriere este completat în întregime, sunt descrise nevoile preșcolarilor/ elevilor, activitățile propuse, rezultatele așteptate, echipa implicată, parteneriatele și cheltuielile necesare;
- Activitățile propuse sunt adecvate pentru nevoile preșcolarilor/elevilor și se încadrează în obiectivele programului;
- Desfășurarea activităților propuse este planificată în perioada noiembrie 2023 – mai 2024;
- Bugetul solicitat este de maxim 4000 lei;
- Cheltuielile și bugetul estimat sunt corelate cu activitățile propuse.
Activitățile pot fi organizate în cadru școlar sau extrașcolar, inclusiv în săptămâna „Școala Altfel”.
Exemple de activități:
- Activități de cunoaștere și dezvoltare a coeziunii pentru elevi, cadre didactice.
- Biblioteca vie, inclusiv cu victime ale violenței/ persoane care au fost condamnate,
apoi reintegrate și reabilitate social; - Teatru forum;
- Cluburi de filme/ documentare tematice;
- Grupuri de sprijin pentru elevii implicați în situații de violență (elevii cu
comportamente violente, elevii victime dar și elevii martori); - Vizite la tribunal, la muzeele închisorilor;
- Activități de învățare între egali (peer education);
- Activități artistice și sportive;
- Concursuri tematice;
- Campanii de conștientizare și sensibilizare;
- Ateliere pentru susținerea familiilor în ceea ce privește exercitarea rolului lor educativ
(în colaborare cu cadre didactice și cu alți parteneri); - Întâlniri ale elevilor și cadrelor didactice cu reprezentanți ai Poliției și Jandarmeriei,
Serviciului pentru siguranța școlară, în vederea realizării unor dezbateri pe teme
referitoare la fenomenul violenței; - Participarea cadrelor didactice la activități de formare privind
managementul/rezolvarea conflictelor și managementul clasei, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, promovarea cooperării, organizate în cadrul școlii, la CCD sau la parteneri; - Sesiuni de informare/instruire referitoare la aplicarea Procedurii de management a cazurilor de violență adresate personalului unităților de învățământ și chiar elevilor.
Grilă de evaluare proiecte propuse
Detalii legate de înscriere:
⚠️PERIOADA DE ÎNSCRIERE S-A ÎNCHEIAT
Înscriere a se poate realiza prin:
Depunerea Anexei 1 în format fizic la sediul Centrului până la data de 8.12.2023 ora 16:00.
sau
prin Încărcarea Anexei 1 completate si semnate în Google Forms-ul special pregătit pentru unitățile din județul Botoșani până la data de 10 decembrie 2023, inclusiv.
Documente și link-uri utile:
Instrumente de raportare activități:
⚠️Formularele de raportare se vor accesa pentru completare folosind conturile instituționale.